09 aprilie 2025
5 obiceiuri pentru a avea un sistem imunitar puternic în această primăvară
Pentru susținerea imunității, alimentația joacă un rol important deoarece celulele imunitare se găsesc într-o proporție foarte mare în intestin. Astfel, sistemul digestiv se află în strânsă legătură cu sistemul imunitar.

Odată cu trecerea sezonului rece și a temperaturilor scăzute, sistemul imunitar este slăbit, iar organismul nostru este mult mai vulnerabil în fața stării de oboseală, a virozelor și a alergiilor. Întărirea imunității în această perioadă este esențială pentru a avea o stare de bine și, de ce nu, pentru a ne putea bucura deplin de primăvară. Află în continuare care sunt cele 5 obiceiuri de întărire a sistemului imunitar de care să ții cont pentru a face față provocărilor sezoniere.
1. Alimentația echilibrată și variată
Pentru susținerea imunității, alimentația joacă un rol important deoarece celulele imunitare se găsesc într-o proporție foarte mare în intestin. Astfel, sistemul digestiv se află în strânsă legătură cu sistemul imunitar. În perioada aceasta, alimentația trebuie să fie echilibrată și variată, iar introducerea de fructe și legume proaspete este esențială deoarece conțin vitamine și antioxidanți.
Vitamina C este un antioxidant puternic care ajută la creșterea producției de leucocite și o găsim în citrice, kiwi, fructe de pădure, broccoli, pătrunjel și ardei gras. O atenție deosebită trebuie acordată și vitaminei D pe care o putem obține prin expunerea la soare și alimente precum peștele, ciupercile, ouă, lactate fortificate etc. Zincul și seleniul, pe care le găsim în carnea slabă, fructe de mare sau nuci, sunt minerale care ajută la apărarea naturală.
2. Hidratarea
Este cunoscut faptul că apa este esențială pentru toate procesele corpului și implicit pentru imunitate. Consumul a cel puțin 2 litri de apă pe zi va menține celulele sănătoase și va ajuta la o mai bună funcționare a sistemului imunitar. De asemenea, consumul de ceaiuri din plante (echinacea, măceșe, cătină, mușețel) vor întări imunitatea și combate inflamațiile.
3. Suplimentele naturale
Ca o completare la alimentație, suplimentele naturale pot fi de mare ajutor pentru obținerea unei imunități de fier. Vitaminele C și D joacă un rol important în prevenirea infecțiilor respiratorii, în timp ce extractul de echinacea și propolis au proprietăți antivirale și antibacteriene. De asemenea, echilibrul florei intestinale este esențial pentru apărarea organismului, iar probioticele pot contribui la menținerea unei stări bune de sănătate. Consumul de suplimente cu Omega-3 poate ajuta la reducerea inflamațiilor și susține, astfel, sănătatea sistemului imunitar.
4. Mișcarea fizică regulată și odihna
Activitatea fizică ajută la stimularea circulației și eliminarea toxinelor prezente în corp. Mersul pe jos sau o alergare ușoară vor avea cu siguranță un efect benefic asupra imunității. Odihna nu ar trebui nici ea neglijată, deoarece lipsa somnului poate afecta sistemul imunitar.
5. Menținerea echilibrului emoțional
Stresul sau orice tip de dezechilibru emoțional impactează sistemul imunitar, slăbindu-l și făcându-l mai vulnerabil în fața infecțiilor. Suplimentele dedicate stării de bine sau tehnicile de relaxare, precum meditația și respirația profundă, vor contribui la reducerea tensiunii, la menținerea unui echilibru emoțional sănătos și la întărirea sistemului imunitar.
Concluzie
Primăvara este momentul oportun pentru a adopta aceste 5 obiceiuri sănătoase de întărire a imunității și de a le continua pentru a-ți proteja sănătatea pe termen lung. Descoperă produsele pentru imunitate disponibile în farmacia Farmex și ai grijă de sănătatea ta!

